Muopolizaharidoza tipIII(MPZ III) - Sindrom Sanfilippo
Paula Grigorescu-Sido
Definiţie clinică
MPZ tip III(Sindromul Sanfilippo, după numele medicului, care l-a descris, în anul 1963) constă în acumularea unui mucopolizaharid – heparan-sulfatul, secundară deficitului a patru enzime:
• heparan-N-sulfataza;
• α-N-acetyl-glucozaminidaza;
• acetyl-coA-α-glucozaminid-X-acetiltransferaza;
• N-acetyl-glucozamin-6-sulfataza.
Deficitul unei enzime determină un anumit subtip de boală, existând aşadar patru subtipuri: A, B, C şi D.
Frecvenţa bolii
Boala are caracter panetnic, cu o incidenţă de 1 la 150.000 nou născuţi.
Aspecte genetice
Genele care codifică sinteza acestor enzime sunt localizate pe braţul lung al cromozomului 17, pentru primele două enzime (17q25.3 şi 17q21) şi pe braţul lung al cromozomului 12 (12q.14) pentru cea de a patra; localizarea genei nu este precizată pentru cea de a treia enzimă menţionată.
Boala se transmite autozomal recesiv (v. boala Gaucher).
Semne clinice
Deşi MPZ tip IIIeste heterogenă din punct de vedere al deficitului enzimatic, tabloul clinic este practic acelaşi, nepermiţând diferenţierea între cele patru subtipuri ale bolii.
Caracteristic pentru MPZ tip IIIeste asocierea unei degenerări neurologice severe, cu modificări somatice minime.
Debutul are loc între vârsta de 2 - 6 ani, vârstă până la care copilul se dezvoltă normal. Se instalează: hiperreactivitate; agresivitate, retard în dezvoltare, tulburări de somn; surditate, convulsii; limbajul este sărac, pronunţia dificilă iar unii pacienţi nu pot învăţa să vorbească. Între 6 şi 10 ani, survine o demenţă progresivă. Tomografia computerizată cranio-cerebrală arată prezenţa unei atrofii cerebrale, care progresează cu vârsta.
Suferinţa somatică este discretă: trăsăturile feţei uşor infiltrate, modestă hepato-splenomegalie (îndeosebi la copii), hirsutism; la majoritatea pacienţilor, pubertatea se instalează precoce.
Stabilirea diagnosticului. Metode de diagnostic
Diagnosticul specific se stabileşte prin dozarea activităţii (în leucocite sau fibroblaşti) a enzimelor, care la pacienţi are valoare foarte redusă.
Sfat genetic
Părinţii sunt clinic sănătoşi, dar „purtători” ai bolii, având fiecare dintre ei o mutaţie pe un singur cromozom al perechii 1. Boala se transmite autozomal recesiv, ceea ce înseamnă că riscul de a avea un copil cu sindrom Sanfilippo într-o astfel de familie este de ¼.
Diagnostic prenatal
Profilaxia bolii într-o familie în care există un copil cu MPZ tip IIIeste posibilă prin diagnostic prenatal (biopsie de corion vilozitar în săptămâna XII-a sau amniocenteză în săptămâna XVI-a de gestaţie).
Posibilităţi de tratament, îngrijire şi urmărire
Tratament specific nu există, dar se derulează studii avansate care dau speranţe pentru utilizarea preparatului Zavesca (miglustat).