Attachment	Size
OSTEOGENEZAIMPERFECTA.ppt	1.83 MB

Osteogeneza Imperfecta

Osteogeneza imperfecta (OI) reprezintă un grup de afecţiuni caracterizate prin fracturi spontane sau la traumatisme minore, dentinogeneză imperfectă (DI) şi pierderea auzului la vârsta de adult.

Astăzi se cunosc 7 tipuri de OI, clasificarea fiind utilă pentru a putea aprecia managementul adecvat şi prognosticul.
Considerând toate tipurile de OI, prevalenţa este estimată la 1: 18000 de naşteri si afecţiunea este întâlnită la toate rasele şi grupurile etnice.

Osteogeneza imperfecta este o afecţiune monogenică cauzată de mutaţii in genele COL1A1 si COL1A2 (responsabile de sinteza procolagenului tip I).
Testarea genetică moleculară este utilizată în confirmarea diagnosticului clinic şi în diagnosticul prenatal al osteogenezei imperfecta.

Fracturi spontane sau la traumatisme minore, cu deformari ale oaselor
Statură mică
Sclere albastre
Dentinogeneza imperfecta
Surditate progresivă, post-pubertală
Laxitatea ligamentară şi alte anomalii ale ţesutului conjunctiv
Sugarii şi copiii cu OI au un facies de formă triunghiulară, craniul este relativ mare în comparaţie cu corpul.
Intelectul este în general normal.

Osteogeneza imperfecta poate fi uneori dificil de diagnosticat. Formele severe se diagnostică intrauterin prin examen ecografic cu observarea fracturilor sau imediat postnatal datorită fracturilor frecvente la manipularea firească a nou născutului.
Formele moderate sunt adesea târziu diagnosticate, prin acumularea unui număr mare de fracturi cu deformări evidente ale oaselor şi retard statural.
Examinările radiografice ale oaselor lungi evidenţiază fracturile, calusurile vicioase postfractură şi osteoporoza.
Diagnosticul molecular confirmă diagnosticul clinic şi elucidează tipul de OI, facilitând astfel diagnosticul prenatal pentru o viitoare sarcină.

OI tip I, II, IV şi V se transmit dupa model autozomal dominant, un părinte afectat având un risc de 50% de a avea copii afectaţi.
40% din pacienţii cu forme moderate de OI tip I şi tip IV au un părinte afectat iar 60% au părinţi sănătoşi, afecţiunea fiind secundară unei mutaţii de novo (mutaţie nouă, produsă spontan).
100% din cazurile cu forma letală OI tip II şi o mică parte din cei cu OI tip III se produc prin mutaţii de novo. Riscul părinţilor acestor pacienţi de a mai avea copii afectaţi este de aproximativ 5%, considerând posibilitatea mozaicismului germinal (mai multe celule germinale afectate).
Unele cazuri de OI tip III şi OI tip VII sunt caracterizate de o ereditate autrozomal recesivă, riscul unor părinţi sănătoşi de a mai avea un copil afectat fiind de 25%.

Testarea prenatală este posibilă pentru sarcinile cu risc prin analiza sintezei de colagen din celulele fetale obţinute prin puncţia de vilozităţi coriale la 12 săptămâni de gestaţie.
Analiza biochimică a colagenului din amniocite nu este eficientă pentru că amniocitele nu produc colagen de tip I.
Diagnosticul prenatal în sarcinile cu risc poate fi efectuat prin analiza mutaţională a genelor COL1A1 sau COL1A2 daca mutaţia s-a identificat la o rudă afectată.

Speranţa de viaţă este normală în cazul formelor moderate de OI, dar este scurtată în formele cu cifoscolioză severă şi modificări ale toracelui cu insuficienţă cardiopulmonară.
Pacienţii cu forme severe nu supravieţuiesc perioadei neonatale.
Fertilitatea este normală dar sarcina poate fi complicată la pacientele cu OI tip III datorită staturii mici, pelvisului mic şi naşterea necesită secţiune cezariană.

Managementul pacienţilor cu OI necesită o echipă multidisiplinară (ortoped, fizioterapeut, pediatru, orl-ist, neurolog, stomatolog, genetician, psiholog) şi implică terapia suportivă pentru minimalizarea fracturilor, reducerea dizabilităţii şi menţinerea stării de sănătate.
Tratamentele chirugicale permit conservarea osoasă şi pot preveni fracturile.
Terapia cu biofosfonati (Pamidronat, Acid Zoledronic) este eficientă în creşterea masei şi a durităţii osoase cu reducerea fracturilor şi îmbunătăţirea histomorfometriei osoase dar trebuie utilizată cu precauţie.
Tratamentul cu hormon de creştere pare a îmbunătăţi rata de creştere liniară şi formarea osoasă.
Balneoterapia in piscina permite conservarea osoasă, evitând fracturile.

In ciuda manifestărilor bolii, pacienţii cu OI pot avea o bună încadrare în societate.
Pentru că intelectul nu este afectat pot urma un program scolar normal dar, în formle severe în care locomoţia este afectată necesită facilităţi speciale pentru deplasare.
Mulţi pacienţi au o viaţă independentă, o familie şi copii.

User login