---

Prader Willi Sindrom

Dr. Cristina Skrypnyk

Definiţie clinică

• Sindromul Prader Willi este o anomalie cromozomială secundară absenţei (deletiei) unor gene de pe cromozomul 15 moştenit de la tată sau disomiei materne a cromozomului 15 (ambii cromozomi 15 fiind moşteniţi de la mamă).
• Trăsăturile caracteristice sindromului Prader Willi sunt hipotonia neonatală, statura mică, mâinile şi picioarele mici, obezitatea, retardul mintal şi hipogonadismul.

 

Frecvenţa bolii

• Sindromul Prader Willi  este o boală genetică rară cu o incidenţă de 1: 15 000 nou născuţi, afectează ambele sexe şi a fost identificată la toate rasele.

 

Aspecte genetice

• Exprimarea diferenţiată a genelor in funcţie de originea lor parentală se numeşte amprentare.

• Sindromul Prader Willi cauzat de absenţa expresiei genelor paterne din regiunea cromo-zomială amprentată 15q11q13. Se cunosc mai multe gene din această regiune dar cauza precisă nu este elucidată.
   
• 70% din pacienţi au o deleţie a cromozomului 15 patern şi 25% au ambii cromozomi 15 de la mamă. 5% au defecte ale centrului de amprentare şi 1% au rearanjamente cromo-zomiale ale regiunii 15q11-q13.

 

Semne clinice

• hipotonie severă în perioada de sugar
• dificultăţi de alimentare în primele luni de viaţă
• alimentare excesivă
•  (hiperfagie =absenta saţietăţii)
• obezitate dezvoltată gradual
• deficienţe cognitive
• fenotip comportamental particular
• hipogonadism
• statură mică

 

Metode de diagnostic

• Diagnosticul clinic al pacienţilor cu sindrom Prader Willi este susţinut de un scor clinic de diagnostic obţinut din evaluarea unor criterii majore şi minore:
•      - minim 5 puncte ( 4 din criterii majore) până la vârsta de 3 ani;
•      - minim 8 puncte (5 din criterii majore) după vârsta de 3 ani.

 

Metode de diagnostic

• Criterii majore ( 1 criteriu = 1 punct)
• • Hipotonie neonatală şi infantilă, supt dificil
• • Dificultăţi de alimentare, greutate mică
• • Creştere rapidă şi excesivă a greutăţii între 1-6 ani
• • Hiperfagie (absenţa saţietăţii)
• • Facies caracteristic: îngustarea diametrului bifrontal, ochi migdalaţi, gură mică cu buză superioară subţire, comisuri bucale coborâte
• • Hipogonadism, dependent de vârstă
• • Retard mintal moderat

 

Metode de diagnostic

• Criterii minore (2 criterii = 1 punct)
• • Scăderea intensităţii miscărilor fetale;
•    letargie infantilă sau plânset slab, corectate cu vârsta
• • Tulburări comportamentale: accese de furie, reacţii violente, atitudine obsesivă, tendinţe spre argumentare, opoziţie, rigiditate, posesivitate, încăpăţânare, mint, fură
• • Tulburări de somn sau apnee în timpul somnului
• • Statură mică, Hipopigmentarea părului şi a pielii
• • Mâini mici, picioare mici,
•   Mâini înguste, în continuarea liniară a cubitusului
• • Anomalii oculare: ezotropie, miopie
• • Salivă vâscoasă, cruste ale comisurilor bucale
• • Defecte de articulare a cuvintelor, ciupirea pielii (Skin picking)

 

Metode de diagnostic

• Suspiciunea clinică de diagnostic trebuie urmată de studiul microscopic citogenetic (cariotip)  pentru identificarea unei deleţii sau a unor rearanjamente cromo-zomiale care implică regiunea 15q11.2q13.
   
• În absenţa unor modificări vizibile la nivelul cariotipului se indică efectuarea testelor moleculare (test FISH->, teste de metilare) pentru certificarea diagnosticului clinic de Sindrom Prader Willi.

 

Sfat genetic

• Părinţii pacientului cu sindrom PW sunt sănătoşi.
   
• Riscul de recurenţă depinde de mecanismul cauzal al sindromulu; datorită complexităţii cauzale a sindromului este necesar un sfat genetic individualizat fiecărui caz în parte.
   
• Părinţii cu un copil cu sindrom PW cauzat de deleţia regiunii critice sau de disomia uniparentală maternă a cromozomului 15 au un risc mai mic de 1% de a mai avea încă un copil afectat.
   
• În cazul unui defect al centrului de amprentare riscul de recurenţă este de 50%.
   
• Majoritatea pacienţilor cu sindrom PW nu se reproduc, dar riscul de a avea un copil afectat cu sindrom Prader Willi (daca tatăl este afectat) sau cu sindrom Angelman (dacă mama este afectată) este de 50%.

 

Diagnostic prenatal

• Diagnosticul prenatal al sindromului Prader Willi este posibil şi este indicat doar după confirmarea mecanimului genetic a cazului index şi acordarea sfatului genetic privind riscul de recurenţă.
   
• Diagnosticul prenatal se indică pentru cuplul cu un copil afectat prin defecte de amprentare şi în cazul translocaţiilor echilibrate cu punct de ruptură în regiunea critică, datorită riscului crescut de recurenţă.

 

Evoluţie şi prognostic

• Pacienţii cu sindrom Prader Willi ajung adesea la vârsta adultă dar, datorită complexităţii afecţiunii, necesită îngrijiri particulare şi multidisciplinare.
   
• În perioada de sugar hipotonia  se soldează cu supt dificil şi retard motor. Tehnici speciale de alăptat, gavajul  trebuie adaptate pentru a asigura o nutriţie adecvată. Terapia fizică poate îmbunătăţi  statusul muscular. Criptorhidia se poate rezolva spontan sau necesită intervenţie terapeutică hormonală sau chirurgicală. Strabismul necesită corecţie oftalmologică.
   
• La vârsta adultă obezitatea este elementul principal al morbidităţii fiind răspunzătoare de  deficienţele cardio-pulmonare, diabetul zaharat tip II, tromboflebite, edeme cronice.

 

Posibilităţi de tratament, îngrijire şi urmărire

• În copilărie, terapia cu hormon  de crestere 1mg/ m2 normalizează greutatea şi duce la creşterea masei corporale.
• Se recomandă  monitorizarea  apariţiei sau accentuării scoliozei.
• Monitorizarea greutăţii, instituirea unei diete  şi a unui program de exerciţii fizice sunt absolut necesare  în contextul hiperfagiei care se poate solda cu obezitate.
•  Deficienţele de vorbire trebuie evaluate iar instituirea unui program educaţional îmbunătăţeşte statusul comportamental.
• Tulburările de comportament se pot accentua la pubertate şi vârstă adultă, terapia medicamentoasă cu inhibitori de serotonină fiind necesară.

 

Posibilităţi de tratament, îngrijire şi urmărire

• Terapia cu calciu este eficientă pentru prevenirea osteoporozei.
   
• Tulburările de somn pot beneficia de terapie medicamentoasă.
   
• Evitarea obezităţii prin dietă, exerciţii şi programe instituite precoce în prima copilărie se soldează cu o longevitate normală.
   
• Hiperfagia nu poate fi controlată medicamentos.
   
• Manifestările psihotice maniaco depresive pot apare la adult şi necesită  evaluare  şi terapie psihiatrică individualizată.

 

Viaţa cotidiană

• Retardul mintal variază ca şi grad de severitate şi pacienţii pot fi integraţi în comunitate, având un randament social bun în grupuri de lucru de dimensiuni mici, individualizate, cu programe vocaţionale.
• Unii pacienti pot urma un program normal de şcolarizare dar au nevoie de un mediu suportiv adecvat (logoped, psihoterapeut, dietetician).
• Datorită insensibilităţii la durere este foarte importantă supravegherea pacienţilor pentru diagnosticarea precoce a unor afecţiuni acute.
• Complicaţiile hipogonadismului (osteoporoza) şi ale obezităţii, precum şi tulburările psihocomportamentale pot scurta speranţa de viaţă şi au impact asupra calităţii vieţii acestor pacienţi.